Credința eliberează puterea lui Dumnezeu

(Addis Abeba, Etiopia)

Addis Abeba este un oraș aglomerat, cu dealuri, biserici, piețe și autobuze colorate. Oamenii vând cafea și pâine proaspătă pe marginea drumului. Copiii merg pe jos la școală cu ghiozdane, iar vecinii se salută călduros.

Dawit, în vârstă de zece ani, iubea fotbalul. După școală, șuta o minge uzată printre două pietre pe care le folosea drept porți. Râdea ușor și îi plăcea să se întreacă cu prietenii săi pe stradă.

Tatăl lui Dawit, Araara, Îl iubea pe Isus. El i-a ajutat și pe alții să învețe despre El.

Nu tuturor le-a plăcut asta.

Într-o zi, Araara s-a dus să-și viziteze un prieten într-un sat din apropiere. Acesta nu s-a mai întors acasă în seara aceea.

Dawit aștepta lângă ușă, privind poteca. Soarele începea să apună, dar tatăl său tot nu venea.

Mai târziu, au sosit niște vecini cu fețe serioase.

“Au fost probleme”, a spus un bărbat cu blândețe.

Araara fusese atacat și lăsat în afara satului. Când oamenii l-au găsit, nu mai respira. Toată lumea credea că murise.

Dawit a simțit ca și cum lumea s-ar fi oprit în loc.

Mama lui a îngenuncheat și l-a îmbrățișat strâns. Lacrimile i-au umplut ochii.

“Ne vom ruga”, a șoptit ea.

Nu s-au rugat cu voce tare. Nu au strigat. Pur și simplu au plâns și L-au rugat pe Isus să le facă milă.

Și alți credincioși din apropiere au început să se roage. Vestea s-a răspândit la o comunitate de credincioși din Uganda, care colaborase în rugăciune pentru Etiopia. Când au auzit ce se întâmplase, s-au rugat și ei - pentru viață, pentru curaj și pentru ca puterea lui Dumnezeu să fie arătată.

Au trecut ore.

Apoi s-a întâmplat ceva extraordinar.

Araara a început să respire din nou.

Oamenii care erau cu el s-au retras, șocați. Au strigat repede după ajutor. Credincioșii au rămas lângă el și au continuat să se roage.

Încet, cu grijă, Araarei i-au revenit puterile.

Când lui Dawit i s-a permis în sfârșit să-și vadă tatăl, abia dacă a mai putut vorbi.

Araara a deschis ochii și i-a strâns slab mâna lui Dawit.

“Isus m-a purtat”, a spus el încet.

Lacrimile i-au șiroit pe obraji lui Dawit — dar de data aceasta erau lacrimi de ușurare.

În zilele și săptămânile următoare, Araara a devenit mai puternică. Vecinii au fost uimiți. Unii erau confuzi. Alții au început să pună întrebări.
“De ce Îl mai urmezi pe Isus?”, l-a întrebat cineva.

Araara a răspuns cu blândețe: “Pentru că Isus este viu. Și merită să avem încredere în El.”

Dawit a ascultat cu atenție. Ceva constant și puternic a început să crească în el – nu doar fericire, ci și credință.

Și-a amintit de un verset pe care îl învățase tatăl său:

“Dacă ai credință cât un bob de muștar... nimic nu este imposibil.”

Dawit a început să se roage pentru prietenii lui de la școală. S-a rugat pentru curaj pentru familia lui. S-a rugat pentru oamenii care încă nu-L cunoșteau pe Isus.

Și a învățat ceva important:

Puterea lui Dumnezeu este reală.

Și când oamenii se roagă împreună, Dumnezeu poate face ceea ce pare imposibil.