Curajul de a-L împărtăși pe Isus

(Dubai, Emiratele Arabe Unite)

Dubai este un oraș cu zgârie-nori înalți, lumini strălucitoare și drumuri aglomerate. Acolo locuiesc oameni din multe națiuni. Poți auzi o mulțime de limbi diferite în centrele comerciale și în metrou. Unele familii locuiesc acolo de generații întregi, iar multe altele s-au mutat pentru muncă.

Layla, în vârstă de zece ani, locuia într-un bloc înalt de apartamente. Tatăl ei lucra multe ore, iar mama ei avea grijă de Layla și de fratele ei mai mic. Layla mergea la școală cu copii din multe culturi. Clasa ei era ca o lume în miniatură.

Familia Laylei provenea dintr-o altă țară. Îl iubeau pe Isus și L-au urmat cu curaj.

Dar în Dubai, părinții Laylei au învățat-o și pe ea să fie înțeleaptă.

“Iubește-i pe toți”, i-a spus mama ei, “și fii atentă. Roagă-te ca Dumnezeu să vină la timp.”

Una dintre persoanele preferate ale Laylei era mătușa Imen. Mătușa Imen era o lucrătoare expatriată care a ajutat multe familii. Era caldă, veselă și mereu gata să servească.

Într-o după-amiază, mama Laylei a invitat-o pe mătușa Imen la ceai. În timp ce ibricul fierbea, Layla asculta din prag cum vorbeau adulții.

Mătușa Imen a povestit despre o femeie de la serviciu care pusese întrebări.

“Ea îmi urmărește viața”, a spus mătușa Imen. “Vede cum mă schimbă Isus. Mă întreabă de ce iert, de ce nu bârfesc, de ce îmi păstrez speranța.”
Layla s-a aplecat mai aproape.

“Și ce spui?”, a întrebat mama Laylei.

Mătușa Imen a zâmbit. “Îi povestesc despre Isus – cu blândețe. Îi spun că m-a iertat. Îi spun că îmi dă pace. Îi spun că Îi aparțin.”

Inima Laylei bătea mai repede. Părea curajoasă.

În seara aceea, Layla a întrebat-o pe mama ei: “E înfricoșător să vorbești despre Isus?”

Mama ei s-a gândit o clipă. “Uneori. Dar dragostea e mai puternică decât grija. Și Isus ne ajută.”

A doua zi, la școală, Layla a observat o fată pe nume Noor stând singură în curtea școlii. Și Noor se mutase din altă țară și nu cunoștea încă pe nimeni. Unii copii o evitau pentru că era “nouă”.”

Layla și-a amintit cuvintele mătușii Imen: Oamenii îți urmăresc viața.

Așa că Layla s-a dus la Noor și a întrebat: “Vrei să te joci?”

Noor părea surprinsă. Apoi dădu din cap.

Au jucat un joc simplu, iar Noor a zâmbit pentru prima dată.

Mai târziu, Noor a întrebat: “De ce ați venit la mine?”

Layla a ezitat, apoi a răspuns sincer: “Pentru că Isus îi iubește pe oamenii care se simt singuri”.”

Noor a clipit. “Doamne?”

Layla dădu din cap. “El e Mântuitorul meu. Mă ajută să fiu bună.”

Noor nu s-a certat. Ea doar a ascultat.

În seara aceea, Layla i-a povestit mătușii Imen ce s-a întâmplat. Mătușa Imen a zâmbit și a spus: “Asta e! Curajul nu înseamnă întotdeauna discursuri mărețe. Uneori, curajul este o alegere bună.”

În următoarele săptămâni, Layla a continuat să se roage pentru Noor. A invitat-o să stea împreună la prânz. A inclus-o în jocuri. A împărtășit lucruri mărunte - fără să insiste, doar să iubească.

Și Noor a început să pună mai multe întrebări.

“Îmi poți spune o poveste despre Isus?”, a întrebat Noor într-o zi.

Layla a zâmbit. “Da.”

I-a povestit lui Noor despre cum Isus îi primește pe copii. I-a povestit despre păstorul care caută oaia pierdută. I-a vorbit despre iertare.

Layla nu se simțea ca o predicatoare adultă. Se simțea doar ca o fată care strălucește.

Și ea a înțeles ceva important:

Dumnezeu poate folosi copiii pentru a-L împărtăși pe Isus — cu curaj și bunătate.