Isus, mai puternic decât frica

(Marrakech, Maroc)

Marrakech este un oraș cu soare cald, ziduri roșii și străzi aglomerate. În partea veche a orașului, străduțele înguste se întorc ca un labirint. Măgarii trag căruțe cu portocale și mentă. Oamenii vând felinare strălucitoare, genți de piele și produse de patiserie dulci pudrate cu zahăr. Noaptea, aerul se umple de sunetul tobelor și de mirosul mâncării la grătar de la tarabele pieței.

Lui Youssef, în vârstă de zece ani, îi plăcea să meargă cu tatăl său la piață. Îi plăcea să-i privească pe fermecătorii de șerpi și să asculte povești de la băieți mai mari care se comportau curajoși și îndrăzneți.

Dar uneori, Youssef nu se simțea curajos în sinea lui.

În unele nopți, avea vise tulburătoare. Uneori simțea o îngrijorare puternică în piept, chiar și atunci când nu se întâmplase nimic rău. Nu știa cum să o explice, așa că o ținea pentru sine.

Într-o după-amiază, mătușa lui Youssef a venit în vizită. A adus-o pe verișoara lui, Samira, care avea cam vârsta lui Youssef. Samira era veselă și calmă, genul de persoană care zâmbea ușor.

Când adulții vorbeau, Youssef și Samira se jucau pe acoperiș, de unde puteau vedea orașul întinzându-se în depărtare.

Samira a observat că Youssef era mai tăcut decât de obicei.

“Ești bine?”, a întrebat ea cu blândețe.

Youssef ridică din umeri. “Uneori mă simt… deranjat. Ca și cum nu mă pot relaxa.”

Samira dădu din cap ca și cum ar fi înțeles. Apoi spuse ceva surprinzător.

“Când simt asta, vorbesc cu Isus.”

Youssef a clipit. “Iisuse?”

Samira s-a uitat în jur să se asigure că nu era nimeni prin preajmă, apoi a șoptit: “Da. Mama mea îl urmează pe Isus. Citim împreună povești din Biblie. Isus este puternic. El ne ajută.”

Youssef nu știa ce să spună. Mai auzise numele lui Isus înainte, dar nu așa — nu ca pe cineva care ajută.

În seara aceea, în timp ce chemarea la rugăciune răsuna pe acoperișuri, mama Samirei a urcat la etaj cu o mică carte învelită în pânză. I-a zâmbit cu amabilitate lui Youssef.

“Ai vrea să auzi o poveste?”, a întrebat ea.

Youssef dădu din cap, curios.

Ea a deschis cu atenție cartea și a citit despre cum Isus a potolit o furtună. Ucenicii erau într-o barcă, valurile spărgându-se în jurul lor. Credeau că se vor îneca. Dar Isus a vorbit, iar furtuna s-a potolit.

Youssef a ascultat cu atenție. Și-a imaginat vântul și valurile… și apoi liniște.

Mama Samirei s-a uitat la el. “Isus nu se teme. El are autoritate.”

În noaptea aceea, Youssef stătea în pat gândindu-se la poveste. Când îngrijorarea lui obișnuită a început să-i crească, a încercat ceva nou.

El a șoptit: “Isuse… dacă ești real… ajută-mă.”

Nu s-a întâmplat nimic dramatic. Nicio lumină puternică. Niciun sunet puternic.

Dar o pace calmă l-a cuprins, ca o pătură caldă.

În următoarele zile, Youssef nu s-a putut opri din a se gândi la Isus. Când familia Samirei a vizitat-o din nou, Youssef a cerut o altă poveste. Apoi încă una.

El a aflat că Isus a vindecat bolnavii. El a iertat păcatele. El a primit cu brațele deschise copiii. A vorbit cu bunătate și putere.

Într-o după-amiază, Youssef i-a mărturisit ceva Samirei.

“Vreau să-L cunosc pe Isus așa cum îl cunoști și tu.”

Samira a rânjit. “Poți.”

Au stat împreună pe acoperiș. Samira l-a ajutat pe Youssef să se roage. Nu era ceva extravagant. Era simplu.

“Isuse… vreau să-Ți aparțin. Te rog ajută-mă. Te rog iartă-mă. Te rog călăuzește-mă.”

Youssef a simțit lacrimi în ochi și nici nu știa de ce. Se simțea doar... mai ușor. Ca și cum i s-ar fi dat jos un rucsac greu de pe umeri.

De atunci încolo, când sentimentele tulburătoare au revenit, Youssef s-a rugat din nou. Și a continuat să citească poveștile biblice cu familia Samirei ori de câte ori au putut.

Uneori, Youssef desena imagini din povești - o barcă pe valuri, Isus cu mâna ridicată, marea care se liniștea. Ținea desenele ascunse în ghiozdanul de școală și se uita la ele când avea nevoie de curaj.

Youssef a început să înțeleagă ceva important:

Isus este mai puternic decât orice ne tulbură inimile.

Și când Îl chemăm, El răspunde.